România U19 învinsă categoric de Anglia în turneul amical de fotbal de la Marbella

România U19 învinsă categoric de Anglia în turneul amical de fotbal de la Marbella

În primul meci din cadrul turneului amical internaţional de fotbal de la Marbella, Spania, reprezentativa U19 a României a fost învinsă categoric de echipa similară a Angliei, cu scorul de 6-0.

 

 
România U19 efectuează în perioada 12-21 noiembrie un cantonament în Spania, în cadrul acestuia participând la Turneului Internaţional de la Marbella, unde are programate 3 meciuri.

După înfrângerea suferită miercuri, tricolorii vor mai juca sâmbătă în compania Mexicului şi marţea viitoare cu Japonia.

Programul meciurilor este următorul:
Miercuri, 15 noiembrie: Anglia – România, ora 19:00 – 6-0 (3-0)
Sâmbătă, 18 noiembrie: România – Mexic, ora 20:30
Marţi, 21 noiembrie: Japonia – România, ora 12:00

Toate cele trei partide se dispută la Marbella Football Center.

În luna octombrie, naţionala U19 a României a obţinut calificarea la Turul de Elită din primăvara anului viitor după ce a încheiat pe locul secund grupa de calificare din care au mai făcut parte Cehia, Finlanda şi San Marino. Tragerea la sorţi pentru Turul de Elită va avea loc în luna decembrie.

 

 

 

 

 

 

Sursa

Articole Similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *